Privim uneori spre trecut cu mânie
Judecăm ce-am greșit- credem noi,
Ne condamnăm pentru vini peste o mie,
Pentru tot ce-am făcut, deși vai, nu am vrut.
Dornici să avem dreptate mereu,
Să fim primii în a vieții aventură
Ținem trecutul captiv în prezent
Chiar și când viața ne strigă: ”Absent!”
Și-ntr-o zi ne pică ”blestemul”
Un virus, o boală, un deces,
Și zicem că viața e crudă și dură
Căci iată, lovește năprasnic în plex.
Scrutăm orizontul după-un colac de salvare
Fiindcă nu vrem să înțelegem concret
Că tot ce avem în viață este Timpul
De aici și de acum, în Prezent.
Noroc că mai vine-o iubire
Ce ne întoarce cu fața spre noi,
Ne duce mintea-n neștire
Și ne umple inima de DOI.
Și așa ne-amintim ce-i înaltul
Așa ne îndrăgostim noi de noi
Când ne vedem reflectați într-un altul,
Așa cum și el se vede reflectat în noi.
Din șansa întâlnirii noastre
Inima toată înflorește,
Aripi ne dau pe la spate
Și plutim în înalt, iar și iar.
Regăsiți amândoi împreună
Sub aceeași de stele cunună,
Radiem mai departe iubirea
Trăim într-o clipă nemurirea,
Fiindcă aici și acum suntem noi.
Aruncă un ochi aici ca să-ți amintești ce înseamnă iubirea:https://www.youtube.com/watch?v=xdHx1YEsWwk&feature=youtu.be
S-ar putea să-ți placă și asta: https://daniela-floroiu.ro/si-de-va-fi-sa-hranesti-ceva-hraneste-ti-iubirea/
