Caută și descoperă

Caută și descoperă

Suntem mereu în căutarea a ceva.

Caută și descoperă!

Din păcate, acel ceva pe care-l căutăm pare ori înaintea noastră, ori deasupra noastră, ori…pur și simplu  în afara noastră.

Când suntem mici, vrem să fim mari.

Odată deveniți mari, începem să vrem:

– un job bun

– un salariu bun

– un partener bun

– o mașină

– o casă

– un copil

– apoi o mașină mai mare

– o casă mai mare

– mai multe haine

– mai multe călătorii

– bani mai mulți

– prieteni mai mulți

– distracții mai multe

– gadget-uri mai multe.

 

Cu toate astea, pare că nimic nu ne ajunge

Nimic nu ne împlinește. Nimic nu ne mulțumește.

Oricâte de multe case, mașini, averi, concedii am avea, tot vrem mai mult și mai mult.

Căutăm într-una să ne umplem exteriorul în speranța că asta va umple interiorul și ne va face să ne simțim împliniți și fericiți.

 

Îți amintești când a fost ultima dată când ți-ai spus în mintea ta:

”Ce bine mă simt acum…Ce liniște e în sufletul meu…”

Iar apoi, poate că ți-ai dat voie să inspiri și să trăiești pur și simplu CLIPA.

Poate că ți-ai  dat voie să-ți asculți mintea liniștită în pauza dintre două respirații. Ți-ai dat voie să simți cu adevărat mirosurile ce te înconjurau, să simți ceva sub tălpile picioarelor tale, cu corpul tău sau cu sufletul tău…

Dacă ai trăit ceea ce-ți povestesc aici înseamnă că te-ai întors pentru o clipă la tine.

Ai fost departe de zgomotul și agitația lumii exterioare care te vrea, te atrage, te momește, exact ca și o sirenă care te cheamă cu cântecul ei…ți se promite orice doar ca să nu mai știi cine ești de fapt.

Să nu mai știi cine ești atunci când nu trebuie să porți nici o mască socială, atunci când nu trebuie ”să dai bine”, atunci când nu trebuie să te conformezi regulilor societății, ci doar SĂ FII.

Să fii prezent în tine. Să-ți asculți celulele vorbind și să știi că ele vorbesc de fapt fără tine.

În înțelepciunea lui infinită, corpul tău nu are nevoie să-i spui: ”acum respiră, acum mișcă brațul în sus, acum apucă, acum mângâie, acum sărută, acum îmbrățișează”.

Nu! El știe ce are de făcut și singur.

Dar tu?

Tu știi ce ai de făcut atunci când nu-ți spune/cere/comandă nimeni ce să faci?

 

Caută și descoperă! Ce-ai face DOAR pentru tine și sufletul tău?

 

Ai privi un răsărit? Ai asculta muzică? Ți-ai aprinde o lumânare parfumată și ai citi la lumina ei? Ai face un masaj? Te-ai plimba? Te-ai ghemui în brațele cuiva?

Ce emoție ai simți atunci când ai face acel lucru DOAR pentru tine și sufletul tău?

Ar fi o emoție plăcută, nu-i așa? Te-ar bucura. Ți-ar umple sufletul de starea aceea de împăcare.

Doar că…cine are timp ”să stea” când toată lumea gonește după o mașină, o casă, o vacanță, haine, gadget-uri, altă mașină și altă casă și o vacanță și mai și… și o viață și mai și…

Suntem într-o cursă nebună

Doar că e o cursă mortală. Ne desprindem de noi înșine. Nu mai știm cine suntem cu adevărat și a ajuns să ne și sperie să aflăm cine suntem.

Unii spun că le e inutil să afle lucruri despre ei. Alții spun că nu le folosește. Unii spun că le e frică să nu cumva să afle lucruri rele despre ei.

Alții spun că le e teamă să se deschidă în fața celorlalți fiindcă au fost învățați să-și țină interiorul în interior, fiindcă dacă-l arată, devin vulnerabili.

 

Iar dacă devin vulnerabili, atunci vor fi răniți de ceilalți.

Iar dacă îi întreb de ce crezi că te-ar răni ceilalți? – îmi răspund : fiindcă oamenii sunt răi și invidioși.

Dacă tu crezi că oamenii sunt răi și invidioși, vei atrage oameni răi și invidioși. Dacă tu crezi că oamenii sunt buni și iubitori, vei atrage în viața ta oameni buni și iubitori.

Atragi ceea ce ești, nu ceea ce vrei. Dar cum să atragi ceea ce ești când nu știi de fapt cine ești?

Și cum să afli cine ești dacă ți-e frică să afli asta?

Observi cum s-a închis cercul?

Imaginează-ți că-ți trăiești toată viața doar într-o zi. Imaginează-ți că în acea zi, ai strâns lângă tine (în miniatură) toate lucrurile pe care le-ai realizat până acum.

Știi că mai ai o jumătate de oră de trăit și mai știi că dincolo, nu poți lua nimic cu tine. Cum te simți?

Ce gândești? Ce ți-ai dori să fi trăit în această unică zi ce reprezintă toată viața ta? Cum ți-ai dori să te simțit? Cum ți-ai dori să fi trăit? Ce te-ar fi făcut cu adevărat fericit?

Ești pe punctul de a pleca…mai poți trăi ceva. Ceva ce nu ai trăit. Ce ar fi acel ceva?

Nu cumva în acele ultime clipe ai vrea să te scufunzi o secundă în tine și să-ți amintești cine ești?

Și dacă în scufundarea ta te-ar inunda toată splendoarea luminii din tine, nu ai regreta că ai alergat prin întuneric ferindu-te ca nu cumva să-ți descoperi  lumina?

 

 

 

 

It's only fair to share...Share on Facebook
Facebook
0Share on Google+
Google+
0Share on LinkedIn
Linkedin
Email this to someone
email

13 Comments

  • Diana Posted mai 4, 2017 1:12 am

    Am ascultat de curand o melodie,versurile sunau ceva de genul: avem nevoie de asa de putine pentru a fi fericiti!

    • Daniela Posted mai 4, 2017 1:20 am

      Așa este. Și cu toate astea, câți dintre noi ne mulțumim cu acel puțin care înseamnă de fapt atât de mult?

      • Diana Posted mai 4, 2017 1:26 am

        Cred eu ca e nevoie,uneori sa se intample niste lucruri,sa putem aprecia simplitatea!

        • Daniela Posted mai 4, 2017 1:33 am

          Poate că da, avem nevoie să ni se întâmple ceva ca să facem un declic. De regulă, această ”întâmplare” nu este una pozitivă.
          Așa că, pentru a ne scuti de durere, am putea să învățăm din experiențele altora. Dar pentru asta, e nevoie să știm unde să privim și mai ale, ce căutăm.

  • Cornelia Chirita Posted mai 4, 2017 5:54 am

    Suntem ca frunzele unui copac. Cand vine toamna si trebuie sa ne desprindem de ramurile copacului incepem sa realizam ce este, ce a fost si ce nu am stiut sa pretuim, VIATA.

    • Daniela Posted mai 4, 2017 9:04 am

      Exact. De aceea am scris și eu articolul. Uităm să ne bucurăm de cel mai frumos cadou pe care l-am primit la naștere: Viața.
      Parcă e păcat să fi trecut prin lumea asta atât de frumoasă și să pleci nu doar cu mâinile goale (fiindcă așa plecăm cu toții), ci și cu sufletul gol.

  • Catali Posted mai 4, 2017 6:52 am

    Daca ne multumeam cu putin , cred ca eram pe undeva prin evul.mediu .
    Lumea a evoluat tocmai datorita dorintelor si faptului ca nu ne-am multumit cu putin .
    Cred eu

    • Daniela Posted mai 4, 2017 9:07 am

      Este adevărat că lumea a evoluat tocmai datorită dorinței de ”mai mult, mai bine, mai ușor, mai frumos”, dar când acest ”mai” a devenit prea mult…nu ne-am mai prins că am devenit sclavii lui ”mai…” și consumatorii docili ai unor produse de care nu avem neapărat nevoie.

  • Andy Manole Posted mai 4, 2017 9:29 am

    Cu cat te intorci mai mult la tine cu atat gasesti un univers care abia asteapta sa se joace cu tine. Noi suntem intr-o puternica transformare. Putem iesi opere de arta sau bucati de carton calcate in picioare.

    • Daniela Posted mai 4, 2017 9:32 am

      Așa este. Îți mulțumesc.

  • Lazar Nicoleta Posted mai 7, 2017 4:24 pm

    Am momente, din fericire, din ce in ce mai rare, in care imi doresc mai mult decat am acum. dar, in acelasi timp, imi amintesc de prieteni si cunostinte, care au nevoie de sanatate…in primul rand….si nu imi mai doresc nimic 🙂 Îi multumesc Domnului pt sanatatea mea, a copiilor si pt ca am un acoperis si o bucata de pâine. Altii nu au atat de multe….si ma bucur ca realizez din ce in ce mai des, ca sanatatea e absolut tot ce avem nevoie…:)

    • Daniela Posted mai 9, 2017 11:47 pm

      Și cu toate astea, noi, oamenii suntem genetic programați să ne dorim mereu ceva…orice ar fi acel ceva. Să tindem să obținem ceva. Să avem un scop. Altfel apare întrebarea aceea: ”Eu de ce mai fac umbră pământului?”

  • Mihai Posted februarie 28, 2018 1:02 am

    „O viaţă simplă şi liniştită aduce mai multă bucurie decât căutarea succesului într-o nelinişte constantă.” – Albert Einstein

Add Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.