Cel mai bogat loc de pe pământ…

Am să-ți spun o poveste de viață care poate fi și a ta. Povestea a început acum 15 ani, într-o zi de vară, pe o bancă, într-un parc, aproape de un lac.

Aș vrea să fiu propriul meu stăpân, să dispun eu de timpul meu, să fac ce vreau și când vreau…

DAR

– am rate de plătit la bancă
– mi-e frică să  plec de nebun de unul singur când toți au servicii și venituri sigure
– mi-e teamă că o să o dau în  bară și o să râdă toți prietenii mei de mine
– ai mei (părinți) doar când mă aud că vreau să fiu independent sar cu gura pe mine și-mi zic să-mi bag mințile în cap, că noi săraci am fost și săraci o să murim, așa că n-am de ce să visez eu la firme și alte ”prostii”

 

Așa că…mai stau. O să văd eu ce-o să fac până la urmă.

 

Anul acesta, aceeași persoană spune:

 

Am făcut 45 de ani…

 

Mă uit în urma mea și parcă am trăit degeaba. Simt că mi-am vândut viața și m-am vândut pe mine. Unde sunt visurile mele? Unde sunt speranțele mele? Unde e fericirea mea?

 

Un prieten de-al meu, acum vreo 10 ani s-a apucat de o afacere cu mașini. În primul an a fost ”așa și așa” dar după aceea i-a mers tot mai bine. S-a mutat de la bloc la casă, și-a schimbat nu una, ci vreo 7 mașini, pleacă în fiecare an de 3-4 ori în vacanțe, de fiecare dată în altă țară…

Visul lui este acum să vadă toată lumea.

Visul meu este să-mi plătesc toate ratele.

Abia apoi o să pot să mă gândesc și eu în liniște la viața mea. Mai am 10 ani (de plătit rate). După aceea, chiar trebuie să fac și eu ceva, deși… e cam târziu să te apuci la 55 de ani de o afacere după ce ai fost toată viața angajat.
Dar mă gândesc să încerc…totuși…offff….
Noroc că mai am timp până atunci. O să vedem ce va mai fi.

 

Variațiuni pe aceeași temă aud des.

 

– Vreau dar nu pot
– Aș putea dacă s-ar întâmpla X lucru
– Mi-e frică să nu eșuez, să nu fiu dezamăgit(ă), să o iau de la început, etc.
– Soțul/soția nu mă sprijină
– E prea târziu sau nu-i momentul potrivit.

 

Așa este! Dacă îți spui toate astea și le și crezi… DA! Așa este. Ai toate motivele să nu faci ceea ce zici că vrei să faci.

Și știi de ce?

 

Fiindcă nu putem să devenim ceea ce vrem rămânând ceea ce suntem

 

Avem nevoie de o schimbare de atitudine, de o schimbare de mentalitate, doar că SCHIMBAREA sperie mai tare decât orice. Așa că ne complăcem în zona de confort și strigăm din interiorul ei cât de rău ne este.

Ce vreau să-ți spun eu cu povestea asta?

Dacă ți-e bine… continuă.

Dacă nu ți-e bine, ceva. Orice. Doar întreprinde o acțiune cât de mică în direcția visului tău. Și apoi încă o acțiune. Tot mică. Apoi continuă să faci acțiuni mici după un plan schițat chiar și în mintea ta. Dar FĂ ceva. Nu mai sta pe loc dacă nu vrei ca peste 10-15 ani să spui: Aș fi vrut să fi început mai demult…

 

Regretele nu te ajută la nimic.

Cel mai bogat loc de pe pământ…

Care crezi că este cel mai bogat loc de pe pământ?

Nu… nu e palatul vreunui nabab.

E un loc în care ajungem cu toții…mai devreme sau mai târziu.

E cimitirul.

 

E locul acela în care s-au îngropat toate visurile rămase netrăite, toate speranțele neîmplinite, toate îmbrățișările nedate, toate cuvintele nespuse, toate ”ideile de afaceri” rămase doar idei într-o minte, într-un suflet, undeva…

Am fost cândva la un curs și trainerul ne-a spus: ”Un om care nu are bani este un om care nu se iubește suficient.” Mi s-a părut aiurea asocierea dintre bani și iubirea de sine atunci, pe loc.

După aceea am realizat că într-adevăr nu te iubești pe tine dacă:

– Nu ai suficientă încredere în tine
– Te hrănești tot timpul cu gânduri de genul că tu nu poți, că cine ești tu ca ”să visezi la cai verzi pe pereți”, că nu o să faci față dacă, doamne ferește, o să ai succes, etc.
– Nu ai curajul de a ieși din zona de confort și de a încerca ceva nou
– Asculți de toți cei care te critică în loc să te înconjori de oameni care te laudă și te încurajează
– Nu îți asumi riscul de a eșua înainte de a avea succes.

Și știi de ce toate astea?

Fiindcă ți-ai format despre tine o imagine. Și vrei să te ții de ea, fără să-ți dai seama că acea imagine e doar o mască pe care ți-ai pus-o cândva ca să te potrivești cu un ideal din mintea ta.

O mască despre care nu știi că nu este reală. O mască pe care o poți schimba și înlocui cu alta, sau…chiar și mai bine, să o înlocuiești cu fața ta. Cu cel ce ești dar nu ai curaj să accepți la tine că ești. Fiindcă așa cum spunea acel trainer, nu te iubești suficient de mult pe tine.

Te rog uită-te 3 minute la acest filmulet pe care l-am tradus pentru tine

 

Cândva am fost și eu ca tine. Nu mă iubeam suficient de mult pe mine. Mi se părea că ceea ce fac, voi face până la pensie. Nu mă uitam în inima mea. Nu voiam să văd că ea tânjea după altceva. Astăzi, după ce mi-am schimbat viața la 180 grade, mă regăsesc aici:

Una dintre activitățile mele preferate este să împărtășesc speranța cu alții. Să le înțeleg fricile și să le reamintesc că visurile lor sunt mult mai puternice decât demonii din interiorul lor”

Te rog nu-ți duce la cimitir speranțele, visurile și ideile mărețe!
”Gândește-te la asta când vocea aia din capul tău îți spune că nu ești destul de bun sau te convinge să începi mâine în loc de azi.

Gândește-te la cât de norocos ești că mai ai încă o zi să-ți împărtășești darurile cu lumea. Dacă nu din alte motive, gândește-te la asta.

Fii smerit în fața acestui gând înainte să faci lucrurile pe care ți le dorești.

Te asigur că dacă te gândești atât de des cât ar trebui, nu vei mai lăsa nimic pe mâine. Așa că gândește-te. Și petrece fiecare secundă din viața ta urmărind plin de pasiune tot ce îți mișcă sufletul.

Lasă-ți comoara să fie văzută.” (Goalcast)

PS. Dacă articol acesta a mișcat ceva în sufletul tău, înseamnă că vrei să știi că în curând organizez workshop-ul Transformă-ți visul în realitate. Dacă vrei să găsești drumul cel mai scurt și cel mai rapid spre a-ți îndeplini visul, înscrie-te aici:
https://transforma-visul.daniela-floroiu.ro/

Add Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.