Cine-i salvează pe eroi?

Ce „sarcină” grea am primit, nu-i așa?

Pffffff…

Din când în când, ne uităm pe statisticile Worldometers, adică aici:  (https://www.worldometers.info/coronavirus/), și ne bucurăm când vedem că România „stă încă bine” și ne rugăm în sinea noastră să rămânem cât mai jos în listă.

Cred că e prima oară când ne bucurăm că suntem „la coada listei”, fiindcă de asta asta, privilegiații nu sunt cei dintâi, ci ultimii.

Ziceam că avem o sarcină dificilă fiindcă cei mai mulți dintre noi se simt blocați în case.

Nu mai merg la serviciu, ci lucrează de acasă mult mai mult decât dacă ar fi fost la birou.

Se frustrează că nu mai pot ieși la mall, la cinema, că nu se mai pot întâlni cu prietenii sau că nu se mai pot plimba.

Și-n febra frustrărilor personale, uităm cu toții că de fapt, făcând ceva atât de simplu (chiar dacă nouă ni se pare greu), îi salvăm pe alți oameni.

Deci cine-i salvează pe eroi?  NOI!

Prin statul nostru acasă, îi salvăm pe eroii noștri, pe purtătorii de halate care stau acum în linia întâi.

Dar noi nu-i vedem și nici nu-i apreciem așa cum merită ei.

Zilele trecute, am primit pe whatsapp un mesaj răvășitor și nu m-am putut abține să nu scriu printre lacrimi asta:

O cheamă Dorina,

Și la fel ca și alți eroi, merge zi de zi la slujbă știind că într-o zi, s-ar putea să se întoarcă altfel decât a plecat, sau să nu se mai întoarcă deloc.

Și în ciuda faptului că-i e teamă, își pune în fiecare zi halatul ei alb, inspiră adânc și-și face neobosită treaba.

O cheamă Dorina

Și vrea să știe că îmi voi aminti de ea. Așa că îmi scrie ieri un mesaj care m-a cutremurat.

„Având în vedere cum evolueaza lucrurile, draga mea Daniela Floroiu, vreau să-ți MULȚUMESC că te-am cunoscut, că ți-ai făcut TIMP să treci prin VIAȚA mea și să mă ierți dacă ți-am greșit !!!! TE IUBESC !!!! MULȚUMESC !!!! IARTĂ-MA !!!! ÎMI PARE RĂU !!! TE IUBESC !!! Te îmbrățișez cu drag !!!!! ”

Am avut șansa să fiu de ambele părți ale baricadei. Am auzit nu doar o dată, în sala mea de curs, medici sau asistente care spuneau că „Oamenii nu mai au respect pentru cadrele medicale. Ne vorbesc urât, ne înjură, ne bruschează, unii chiar ne lovesc.”

Mi se părea ireal ceea ce auzeam.

Cum să nu respecți un om în ale cărui mâini îți pui sănătatea sau viața? Cum să te răstești la el, cum să-l împingi pe el, cel care face gardă zeci de ore- și-n orele alea, de cele mai multe ori, nu mănâncă și nu merge la toaletă?

Cum să nu apreciezi că atunci când nimeni nu știe cum să te ajute, în ciuda oboselii, a stresului, a nesomnului, EL, doctorul, își păstrează firea, spune scurt asistenților cum să te ajute și stă acolo, în camera de gardă cu tine și cu alții ca tine până când pericolul a trecut?

Și nu se vaită și nici nu zice:

„Sunteți prea mulți și nu mă pot ocupa de toți deodată.”

Stă pe baricade.

Rezistă.

Și el, și asistenții și tot personalul medical.

Și știu sigur că acolo, în camera de gardă, oamenii ăștia sunt susținuți de altcineva. Fiindcă dacă n-ar fi așa, ei n-ar rezista.

Am vorbit cu câțiva medici, oameni care stau în operații zeci de ore neîntrerupt. Și i-am întrebat: „Cum poți? Cum reziști?”

Iar răspunsul lor a fost de cele mai multe ori neașteptat.

Mi-au spus ceva de genul:

„Nici eu nu știu.  Cred că acolo, în sala de operații, nu sunt doar eu.

Și cred că acel cineva e Dumnezeu.”

Deci cine-i salvează pe eroi? Dumnezeu! Dar până la Dumnezeu suntem noi.

Poate că vremurile astea pe care le trăim mai au un scop: să ne întoarcem la acele valori pe care le-am uitat sau pe care ni le-am trădat.

Am pus atâtea alte lucruri înaintea noastră, încât am uitat ce contează cu adevărat.

Am uitat să-i iubim pe cei pe care Dumnezeu îi iubește fiindcă de aceea le-a încredințat lor misiunea de a ne salva nouă viața.

Am uitat că mâna care ne pansează nouă rana trupească e condusă de o altă mână, invizibilă, care ne vindecă și rana sufletească.

I-am uitat pe ei, îngerii lui Dumnezeu, care ne veghează de aici, de pe pământ, pentru ca noi să fim bine- așa cum știu ei.

Și poate că de azi înainte o să-i privim cu alți ochi.

O să-i respectăm pentru toată dăruirea, curajul și abnegația lor.

O să-i iubim pentru că ei au jurat să ne salveze nouă viața, chiar și cu prețul vieții lor.

Și nu i-a obligat nimeni să facă asta.

Au făcut-o fiindcă ne-au pus pe noi mai presus decât pe ei.

Și pentru asta TREBUIE să-i iubim și să le mulțumim!

Sunt recunoscătoare pentru că am cunoscut oameni extraordinari. Sunt recunoscătoare pentru că am prieteni purtători de halat alb, albastru, roz sau bleumarin sau ce culoare o fi el.

Oameni care au depus un jurământ pe care nu pot, nu vor și nu și-l vor încălca niciodată.

Pentru OAMENII aceștia, RESPECT nemărginit și IUBIRE infinită!

Vă mulțumim și vă sărutăm virtual mâinile voastre vindecătoare!