Colivia de aur a geloziei

M-am apucat să scriu despre Colivia de aur a geloziei fiindcă am avut zilele trecute o revelație.

Făceam un DICTEU, un exercițiu care-mi este foarte drag. (Am scris în acest articol ce este un dicteu)

Aveam ca și temă pentru exercițiu, să scriu numele unor persoane din viața mea care sunt legate de următoarele cuvinte:

– Iubire

– Dezamăgire

– Frustrare

– Gelozie.

Părea foarte ușor, așa că m-am apucat să scriu.

Dacă la primele categorii nu am avut nici o problemă, când am ajuns la gelozie, mi-am zis:

 ”Ce să scrii tu la gelozie, când de fapt nu știi ce este gelozia?”

Povesteam în articolul acela că acest tip de scriere liberă te aduce cumva înapoi la tine.  Te face să aprinzi lanterna prin ungherele sufletului tău în căutarea unor amintiri sau emoții pe care uneori, poate că nici măcar nu le conștientizezi.

Făcând exercițiul am conștientizat că eu nu pot asocia nici o persoană din viața mea cu acest cuvânt.

Asta pe de o parte m-a bucurat. Pe alta, mi-a amintit de două situații recente în care gelozia a adus unor prieteni de-ai mei, mari suferințe.

Victima geloziei

Primul despre care mi-am amintit este un prieten care mi-a povestit că la un moment dat era foarte fericit lângă o parteneră minunată. O iubea și se simțea la rândul lui iubit de ea. Aveau planuri mari împreună și erau fericiți.

Într-o zi, lui i s-a făcut o ofertă de angajare într-un proiect ce presupunea ca el să se mute din țară, pentru un an și jumătate. Era foarte încântat de pachetul salarial pe care-l primise. Avea în plus și o mulțime de alte avantaje, așa că a dat cu bucurie această veste partenerei lui.

Din acel moment, spunea el, acea femeie frumoasă și tandră împreună cu care vroia să-și clădească viitorul, s-a transformat într-un uliu. Acest uliu  ținea cu ghearele de pasărea împreună cu care construise cele mai frumoase amintiri de până atunci.

Colivia de aur a geloziei

Și din ce păsărea dorea să se elibereze și să zboare spre orizonturi ce-i erau  mai senine, din aia uliul își ascuțea mai tare ghearele și le înfigea și mai adânc.

Biata pasăre  se simțea tot apăsată de greutatea unei poveri ce nu-i aparținea. Ce era de făcut?

O vreme s-a zbătut, pentru că iubirea din sufletul lui îi ascundea privirii adevărul.

Nu-și dăduse până atunci seama că el este iubit doar dacă este acolo, mereu cu ea și pentru ea.

Altfel…ea prefera să-l sufoce și să-l împroaște cu acuze și cu învinuiri că o lasă singură.

Nu-i păsa că pentru o vreme, el urma să plece într-un loc în care urma să-i fie mai bine.

Cu alte cuvinte… voia ca el să rămână închis în colivia ei de aur

Dar oricâte nestemate a adăugat ea coliviei, și oricât de tare a îngroșat fiecare bară de aur și a zăvorât mai tare ușa, el și-a găsit în inima lui cheia eliberării sale.

A lăsat în colivie  amintirea tristă a ultimelor zile în care iubirea devenise închisoare. A luat însă cu sine toate clipele minunate și toate bucuriile pe care le-au trăit atât de frumos împreună …cândva.

Colivia de aur a geloziei

”Călăul” gelos

De cealaltă parte a ”baricadei”,  o altă prietenă de-a mea îmi spunea acum vreo două săptămâni că nu mai știe ce să facă cu gelozia ei…

– Că e foarte geloasă dacă partenerul ei aruncă o ocheadă altei femei

– Că trăiește mereu cu frica că el o să o părăsească

– Că nu e sigură dacă e iubită sau nu

– Și că deși știe că exagerează când cere zeci de dovezi de iubire în fiecare zi, oricâte ar primi,  tot nesigură e.

A început să-mi descrie cu lux de amănunte un scenariu de coșmar pe care și-l construise  în mintea ei

În acest  scenariu, relația ei se destrăma, el pleca cu alta, ea rămânea în suferință, rănită, dezamăgită dar cu toate astea, deloc surprinsă de finalul pe care-l văzuse cu ochii minții de atâtea ori.

Priveam detașată la filmul pe care mi-l descria atât de detaliat încât era evident că ei i se părea real.  Am așteptat să-și termine scenariul și am întrebat-o dacă o ajută filmul acela.

Mi-a zis că nu, ba dimpotrivă, mi-a spus că simte câte o împunsătură de cuțit în inimă de câte ori o apucă gelozia.

Colivia de aur a geloziei

Iar după împunsătură, durerea coboară în stomac și acolo rămâne pentru mult timp, generându-i emoții care nu-i plac, și pe care le neagă, dar deși le neagă și vrea să scape de ele, tot îi apar.

Și ce să vezi?

Deodată, proiecția din mintea ei a început să se transforme sub ochii mei într-un nou film, un film cu și mai multe personaje, pentru că trebuia să apară și vinovatul, că altfel, ce film de acțiune ar mai fi fost acela?

Am observat că suntem cu toții foarte buni scenariști

Ne facem niște filme în mintea noastră, încât cred că dacă ele ar rula unul după celălalt la un cinematograf în aer liber, ar avea ce să proiecteze fără întrerupere vreo zece ani.

Și toate ar fi ficțiuni, că doar nu stă nimeni să verifice cât la sută din ceea ce mintea proiectează este real, nu?  În cazul în care te întrebi cât e procentul, îți spun eu: ZERO.

Nimic din ceea ce proiectează mintea ca scenariu posibil pentru situațiile care apar în viața ta nu e real, iar dacă nu mă crezi, prima dată când îți surprinzi mintea că a început să croșeteze pe marginea realității, dă-ți un ghiont.

Apoi spune-i celuilalt protagonist al scenariului despre ”acțiunea” din filmul tău. Dar fă-o astfel încât să nu sune a reproș. Spune-i simplu ceva de genul: ˮ Ia uite ce mi-a trecut prin minte…ˮ

Ai să observi că nimic din ceea ce părea atât de real în scenariul pe care ți-l făcusei în mintea ta,  nu e  adevărat.

Să revin la prietena mea și la discuția noastră care s-a transformat până la urmă într-o ședință de coaching.

La sfârșitul ședinței, eliberată de gelozie, mi-a zis că lucrurile sunt de fapt acum atât de simple, că se și miră cum de le complicase așa…aiurea. 

Mi-am cerut scuze că o întrerup și am întrebat-o:

 Ce înseamnă dragostea pentru tine?

A oftat adânc, lăsând aerul să-i umple tot pieptul și mi-a spus că e tare greu să îmi zică ce înseamnă dragostea pentru ea.  Mi-a ”recitat” pe dinafară ce ar trebui să fie dragostea.

Adică iubirea necondiționată. Adică acea iubire pe care o simți atunci când îți dorești ca celuilalt să-i fie bine, indiferent dacă e acolo, lângă tine sau dacă e cu altcineva.

Mi-a spus că dragostea ar trebui să fie iubirea aceea pe care o pui mai presus de ego-ul tău, acel ego care-și cere dreptul de a fi el cel mai tare, doar că îmi spunea că ea nu simțise niciodată așa ceva…

Și cumva își cerea scuze, față de mine, față de ea, dar mai ales față de el, chiar dacă el nu era de față.

Doar că în iubire nu e vorba despre ego!

Nu știu dacă ai văzut celebrul  film  Love story, sau poate că ai citit cartea…e acolo o replică tare frumoasă:

„Dragostea înseamnă să nu trebuiască niciodată să spui că-ți pare rău”.

Și știi de ce?

Nu pentru că nu greșești, ci pentru că în iubirea adevărată, ego-ul se duce să se plimbe și lasă iubirea să îți conducă în pași de dans și inima și sufletul și gândul…

Iubirea nu construiește colivii, nici măcar din acelea de aur…în  iubire nu este vorba niciodată despre control sau dominare, despre lupte de putere… nu, nici vorbă de așa ceva.

Iubirea este libertate!

Libertatea pe care i-o oferi celui de lângă tine, chiar dacă asta înseamnă că într-o zi se va îndrăgosti de altcineva și nu va mai fi împreună cu tine. Pentru că libertatea lui este de fapt libertatea ta. Pentru că dacă nu-l lași pe el liber, îl ții închis în colivie, și nu-l ții doar pe el, ci stai și tu captiv(ă) în aceeași colivie.

Spune-mi te rog, de ce și-ar dori două păsări măiastre să rămână închise în colivie?

De ce și-ar dori două păsări frumoase să uite a mai cânta, să uite a se mai bucura că există pe acest pământ?

De ce și-ar putea dori să trăiască singurătatea împărțită la doi și înmulțită cu o mie de resentimente și temeri sau frici?

De ce să-și piardă strălucirea privirilor și să li se stingă de tristețe glasul ce altădată cânta atât de frumos în zborul spre înaltul cerului?

Există vreun motiv pentru care o pasăre de pe lumea asta ar renunța de bună voie la zbor?

Ar renunța vreo pasăre la starea de plutire, la șuieratul vântului auzit în picaje, la sclipirea primei raze de soare sau la ultima scânteiere a lui în pragul amurgului?

Și dacă știi și tu că te-ai născut un suflet liber, privește te rog în inima ta. Spune-mi dacă tu ți-ai alege lanțurile pe care să ți le atârni la picioare ca să rămâi mereu prizonier în colivia ta?

Iar dacă tu nu vrei să te înlănțuiești de bună voie atunci de ce ai vrea să pui lanțuri altcuiva?

Eliberează-l pe acel om pe care-l iubești

Cu alte cuvinte…

Iubește-l fără frica că-l vei pierde pentru că de va fi să fie cu tine până ce veți îmbătrâni, exact așa va fi.

Vă veți plimba împreună cu pas încet pe aleile unui parc, ținându-vă de mână. Alți oameni să vor întreba în sinea lor oare cum ați reușit?

Iar dacă nu așa va fi, înseamnă că un alt suflet îl aștepta să-i fie pereche fără de sfârșit și fără de început.

Și poate că acel suflet l-a căutat o viață întreagă sau chiar mai multe vieți. Și poate că din toate acele vieți posibile… abia acum imposibilul a devenit posibil.

De ce să vrei să fii tu gardianul sufletului lui?

De ce să fii călăul sufletului lui când poți să fii eliberatorul?

De ce să naști în inima celuilalt suferința de a trăi încătușat în colivia ta?

Sau… cum ți-ar fi dacă te-ai trezi și tu într-o bună zi sub colivia altcuiva? Crezi că va conta că va fi din aur sau că va avea pietre nestemate pe ea?

Caută cheia coliviei tale și dă drumul fricilor tale și grijilor tale

Eliberează-l pe celălalt din colivia geloziei tale ca să te eliberezi pe tine.  Nimeni nu s-a născut ca să fie sclavul nimănui, cu toții suntem suflete libere.
Eliberează-l pe cel pe care-l iubești și ai să vezi că te va iubi mai mult.

Te va iubi cu recunoștința cu care iubești inima ce ți-a fost cândva culcuș.  În felul acesta, o parte din inima ta va călători mereu cu inima lui. Așa îl vei însoți până la adânci bătrâneți, exact cum ți-ai dorit cândva…

Căci unde dragoste nu e, nimic nu e – Marin Preda