De ce corpul tău vorbește și tu nu auzi…

Aud adeseori:

”Eu nu pot să mă deschid în fața unei persoane străine” sau ”Mi-e teamă să lucrez cu mine fiindcă cine știe ce aflu despre mine”

Într-adevăr, să vorbești unor necunoscuți despre tine nu e ușor.
Să-ți înfrunți temerile sau să dai piept cu fricile, nu e ușor.
Să intri într-o relație după ce ai fost rănit în nenumărate altele, nu e ușor.
Să-ți schimbi cariera nu e ușor.
Să renunți la oamenii toxici din viața ta nu e ușor.

Nimic nu e ușor, fiindcă dacă ar fi ușor, cu toții am face tot ceea ce ne dorim și tot ceea ce visăm și drept urmare, am trăi cu toții fericiți.
Până să ajungem să învățăm cum să fim fericiți e cale lungă și…muncă multă.

Ce-i sperie de fapt pe oameni?

Mi-am pus adesea întrebarea de mai sus și recunosc că răspunsul meu oscila între greutatea lucrului cu sine și teama de necunoscut.

Răspunsul corect mi l-a dat o clientă într-o ședință de coaching.

Mi-a spus că-i e frică de moarte. Când am întrebat-o de ce anume îi e frică, a zis: ”Mi-e frică fiindcă nu știu ce mă așteaptă dincolo. Dacă aș ști, nu mi-ar mai fi frică.”

Fără să generalizez, aș spune că oamenilor nu le frică să lucreze la propria persoană, ci le e frică de consecințele acestei ”lucrări”.

Dar dacă ți-aș spune că rezultatul lucrării ar fi:
– Să descoperi cine ești cu adevărat și să te bucuri de ce ai aflat
– Să-ți recapeți încrederea și stima de sine
– Să te simți ușurat și eliberat
– Să trăiești împăcat cu tine
– Să zâmbești mult mai mult
– Să îmbrățișezi mai mult
– Să iubești mai mult…

Te-ai încumeta atunci să lucrezi cu tine?

Eu m-am încumetat.

Acum câțiva ani, simțeam realmente că mă duc la vale.
Relația mea se dusese pe apa sâmbetei. Schimbasem job-ul și căzusem din lac în puț, adică munceam mult mai mult și trăiam mult mai puțin.

Tot ceea ce făceam, făceam doar ca să bifez că am făcut. Era ca într-un carusel din care nu mai știam cum să scap.
Începusem să văd viața ca pe o luptă din care eu, războinicul, trebuia să ies mereu învingător.

Îmi amintesc că l-am auzit pe șeful meu de atunci spunând cuiva: ”Când trece Daniela pe aici, zică că trece furtuna. Mătură tot în calea ei.”
M-am întrebat dacă asta sunt eu și dacă asta este ceea ce vreau să las în urma mea când voi pleca. Răspunsul a venit simplu și rapid: NU!
Atunci?

Nu m-am mai întrebat de ce am ajuns să fiu așa. Am schimbat ceva în viața mea.
M-am înscris la cursuri de dezvoltare personală, la școala de coaching și la cursurile de programare neuro lingvistică (NLP).
La unul dintre modulele NLP, aveam de făcut exercițiul numit Linia Timpului. (află aici mai multe)

Am început exercițiul. Ni s-a spus: ”Intrați prin momentul prezent și apoi vă întoarceți cu fața spre trecut.”

Când am făcut asta, deși părea un lucru banal, am izbucnit în plâns!!!

Nici măcar nu știam pentru ce, dar plângeam nestăvilit.

Am început să fac exercițiul și pe măsură ce înaintam spre trecut aflam motiv după motiv. Veneau amintiri pe care nu le știam că le am. Amintiri care dureau și care fuseseră adânc îngropate în subconștient.
Cu toate astea, le retrăiam acum de parcă tocmai se întâmplau din nou.

Nu am să spun că nu m-a durut, fiindcă a durut. Dar la final m-am eliberat. Am simțit că zbor. M-am îmbrățișat și mi-am oferit iubirea pe care (poate) nu o primisem niciodată și după care am tânjit mereu.

Exercițiul a durat 45 minute sau poate o oră…

Dar cum e să vindeci suferințe de o viață într-o oră?

Sunt astăzi oameni care nu cred că așa ceva e posibil. Îi înțeleg. Nici eu nu aș fi crezut acum 5 ani. Acum însă… ȘTIU că e posibil.

Mi-am dorit atunci să pot oferi și altora bucuria mea. Așa că după ce mi-am terminat toate formările (inclusiv cea de trainer), am început să-i ajut și pe alții să trăiască bucuria eliberării pe care am trăit-o eu atunci.

Peste 80 de oameni au făcut deja workshop-ul de vindecare. De fiecare dată, la final, aud cuvintele: iubire de sine, încredere, eliberare, ușurință, zbor…

Pentru mine este o satisfacție imensă. Mulți întreabă de ce nu se predă în școli ceea ce fac eu (și nu numai eu)? Răspunsul e simplu. În școală se ”practică” doar dezvoltarea emisferei cerebrale stângi, cea care este responsabilă cu raționamentele. Emisfera aceea care te face mereu să te întrebi de ce mi se întâmplă iarăși asta? De ce nu pot și eu să fac una sau alta?

Despre emisfera dreaptă, despre emoții și inteligența emoțională…nimic.

Nimeni nu te învață să-ți asculți corpul. Nimeni nu te învață la școală să te întrebi din când în când:
Ce simt acum? Cum vreau să mă simt acum? Ce m-ar ajuta să mă simt mai bine?

Corpul tău știe răspunsul

Corpul tău știe ce-ți face bine și ce nu. Corpul tău are înmagazinate în celulele tale toate emoțiile pe care nu ai putut să le gestionezi la momentul la care au apărut.

Nu mă crezi?
Ridică-te în picioare. Închide ochii și în timp ce îi ții închiși, întreabă-te: Sunt femeie?

Dacă ești femeie, corpul tău va tinde să se încline în față. Dacă ești bărbat, corpul tău se va înclina în spate.

Poți pune corpului tău orice întrebare. El va răspunde fără greș cu DA înclinându-se în față și cu NU, înclinându-se în spate.
Poți să-l întrebi dacă ai încredere în tine, dacă meriți să fii fericit, dacă ești pregătit pentru o relație, dacă… orice.

Asta e dovada clară că într-adevăr, corpul tău știe tot.

Poți să întrebi apoi: Am în corpul meu emoții captive?
Observă-ți înclinarea corpului. Dacă e în față, înseamnă DA. Dacă este în spate, ceea ce m-ar mira, înseamnă NU.

Ce fac emoțiile care sunt captive în corpul tău?
Te împiedică să faci anumite acțiuni, te țin blocat în niște situații pe care nu ți le dorești, întrețin niște stări pe care nu ți explici și care nu-ți sunt neapărat benefice, etc.

Îți recomand să citești mai multe despre emoțiile captive în cartea Codul emoțiilor (link)

Revenind la exercițiul Linia timpului despre care vorbeam mai înainte, făcându-l, ai șansa de a elibera astfel de emoții, ai șansa de a vindeca relația cu cei apropiați ție și mai ales, ai șansa de a te vindeca pe tine.

Care este efectul pe care-l simți imediat ce ai terminat exercițiul? Eliberare. Ușurință. Stare de bine, de împăcare cu sine, de început al unei noi vieți.

Andreea C. Scria la finalul workshop-ului din 1-2 iulie 2017:

”Am simțit că astăzi este ”First day of the rest of my life”. Experiențele trăite în aceste două zile sunt inedite și de mare ajutor, de vindecare a vieții mele.”

Dacă vrei să auzi ce spune corpul tău, să îți eliberezi emoțiile captive, să faci pace cu trecutul tău, să-ți vindeci amintiri dureroase care sunt acum îngropate în subconștientul tău și care te sabotează în prezent, înscrie-te AICI la workshop.

Nu lăsa trecutul să-ți definească viitorul, fiindcă VIITORUL începe AZI și este locul în care îți vei petrece tot restul vieții.