Preot, psiholog sau coach?

Ce să-i răspund unui client care m-a întrebat înainte de prima ședință: Preot, psiholog sau coach?

M-am gândit puțin care este răspunsul cel mai potrivit și după ce am terminat ședința online, am scris acest articol.

Întrebări

Ce faci când te simți confuz sau neliniștit?
Ce faci când ai o problemă căreia nu-i mai dai de cap?
Ce faci când simți că te scufunzi și ai vrea ca cineva să vină  să te salveze?
Ce faci când vrei să schimbi ceva în viața ta dar frica te paralizează?
Ce faci când te-ai săturat de câte ai pătimit și vrei să vină cineva, să te ia de unde ești, să te ”repare” și să te facă iarăși ca nou?
Da, de ce nu? Doar și oamenii pot fi reparați, nu-i așa?

Workshop – Vindecă-ți trecutul, Scapă de frici, Creează-ți un viitor strălucit

Însă de unde să știi cui trebuie să te adresezi atunci când sufletul tău nu mai vrea să se împace cu mintea ta?

Ufff…ce complicat pare că este.
Dar în același timp ce NOROC că doar pare.
Dacă te-ai regăsit în rândurile de mai sus și vrei să afli un răspuns clar, iată ce-i de făcut.
Ia-ți cinci minute doar pentru tine. Închide orice sursă de distragere a  atenției, inspiră profund de câteva ori dând voie gândurilor sâcâitoare să se îndepărteze  și întreabă-te doar atât:

”Ce vreau eu să obțin acum, din situația asta?”

Dacă poți (și știu deja că poți) imaginează-ți că ești într-o sală de cinematograf și că vezi pe ecran un film în care o persoană se află în situația ta. Întreabă-te ce vrea persoana aceea de fapt?
În funcție  de răspunsul pe care-l vei primi, ai să știi exact cui să te adresezi.
Și mai e ceva ce ar fi bine să te întrebi:

Își dorește cu adevărat această persoană  să depășească situația în care se află?”
E important să îți pui întrebarea asta și să asculți răspunsul care vine din sufletul tău.
Dacă sufletul tău spune ”Nu”, ascultă-l. Poate că nu ai învățat încă ceea ce aveai de învățat. Poate că suferința ta este doar un mesaj pe care ai nevoie să-l descifrezi.
Dar dă-ți un termen. Spune-ți clar: ”Mai rămân în starea asta până cel mai târziu în data de….”
Când termenul expiră, fă ceva. Ridică-te de jos, scutură-te de praf, șterge lacrimile și dacă nu ai aflat singur ce e de făcut, caută ajutor.
Dar unde să cauți ajutor ca să fii sigur că nu bați la o ușă nepotrivită cu nevoile tale?
Să vedem care sunt opțiunile care-ți vin prima dată în minte.

Prietenii

Ei te cunosc  cu siguranță destul de bine, așa că poți să-i întâlnești la o cafea sau la o bere și să le ceri sfatul.

Reține însă că ei te vor sfătui doar în funcție de propriile lor experiențe de viață- experiențe pe care le cunoști deja și tu.

Poți să te folosești de sfaturile lor în măsura în care rezonezi cu ele. Dacă este ceva ce ar trebui să faci forțat, renunță imediat, fără să te simți în vreun fel vinovat.

 

Preotul

Dacă-ți dorești doar să vorbești cu Dumnezeu, poți merge (sau nu) la biserică ca să te reculegi. Sau poți să te spovedești la un preot ca să-ți descarci sufletul. Sunt preoți cu har de la care ai putea să primești îndrumări duhovnicești care să îți lumineze mintea și să-ți liniștească sufletul, sau… preoți mai puțin blânzi care te vor certa sau îți vor da canoane.  De tine depinde dacă rezonezi cu ideea asta  sau nu.

 

Psihologul

Dacă vrei să afli CUM de ai ajuns în situația în care te afli acum, atunci du-te la cabinetul unui psiholog.

Preot, psiholog sau coach

Psihologul este un profesionist care se focalizează pe cauzele din trecutul tău care te-au adus în situația existentă.

Scopul principal fiind acela de a te aduce în stare de echilibru în prezent.

Psihologul va căuta să te ajute să afli ce a fost greșit în trecut. Te va ajuta să înțelegi și să repari ce este de reparat astfel încât prezentul să nu ți se mai pară atât de sumbru.

Unii psihologi (nu toți) îi sfătuiesc pe clienți ce să facă. Deseori asta nu funcționează. De ce? Fiindcă  nici unul, nici celălalt  nu are garanția că aplicarea sfatului va și funcționa în lumea reală.
În plus, asta determină frustrări de ambele părți. 

Workshop – Vindecă-ți trecutul, Scapă de frici, Creează-ți un viitor strălucit

Coach-ul

Este un profesionist care se focusează pe situația ta actuală și pe ceea ce vrei să obții în viitor. Unicul său scop este acela de a te ajuta să-ți descoperi propriile tale resurse interioare care să te conducă spre soluția pe care tot tu o găsești.
Chiar dacă și el te lasă pe tine să vorbești (ca și psihologul), un coach te provoacă prin întrebările sale să-ți schimbi perspectiva asupra lucrurilor, astfel încât să vezi cât mai multe posibile scenarii de rezolvare.
Un coach nu-ți dă niciodată sfaturi, dar te inspiră și te motivează  să obții ceea ce-ți dorești prin propriile tale puteri.  Un coach este un foarte bun ascultător, este empatic, intuitiv și creativ.
La fel ca și preotul și psihologul, și coach-ul respectă  standarde de etică profesională care includ printre altele confidențialitatea.
Mai există și o altă categorie de coaches  din care face parte coach-ul ce folosește tehnici din programarea neuro-lingvistică (NLP).
Programarea neuro-lingvistică te ajută să te folosești de puterea cuvintelor, a minții tale conștiente și a subconștientului pentru a obține rezultatele dorite în mod accelerat.
Desigur că toate tehnicile și procesele folosite de psihologi, coaches și de NLP coaches se întrepătrund și se diferențiază în același timp, construind un melanj al cărui unic scop este binele suprem al clientului.

Un scurt filmuleț care susține cele pe care le-am descris mai sus găsești aici

 

Add Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.