Rețeta fericirii

Era cândva un băiat ai cărui părinți erau atât de bogați încât el nu ducea niciodată lipsă de nimic.

Avea camere întregi cu jucării, dulapuri înțesate de haine și o mulțime de oameni la dispoziția lui care-i îndeplineau orice dorință.

Cu toate astea, oricât de multe ar fi avut, lui i se părea că nu au nici o valoare. Își dorea mereu lucruri imposibile și făcea tot ce era necesar ca să le obțină.

Într- o zi, și-a zis că era ceva ce nu încercase niciodată.

Să plece de acasă fără să spună nimănui nimic, doar ca să cunoască și el ”Lumea cea mare”.

Călătoria

Și-a luat cele mai bune haine și și-a pus cele mai frumoase încălțări. A pus într-o tolbă suficiente merinde câte să-i ajungă pentru o săptămână și a pornit la drum.

După prima oră totul a început să i se pară obositor, inutil și de-a dreptul plictisitor.

I se părea că nimeni nu-l observă pe stradă, ceea ce era uimitor. Era obișnuit ca pe unde trece oamenii să vrea să-l servească, să-i îndeplinească dorințele.

Aici, în ”Lumea largă”, părea că nimănui nu-i păsa de el.

În timp ce mergea se gândea cât de rău îi pare că nu și-a luat pantofii aurii de bal.

Acei pantofi sigur ar fi atras atenția oamenilor și astfel și-ar fi dat seama cu toții ce persoană importantă era el.

Pe seară era deja supărat, prăfuit și tot mai supărat că nimeni nu-l observase.

Nimeni nu-l lăudase pentru hainele lui alese. Cât despre  botinele cu catarame și fireturi de care se mândrea atât de tare… ce să mai spun?

Erau deja pline de un strat gros de colb de sub care nu se mai vedea culoarea.

Era tare cătrănit în sufletului lui și se simțea dintr-o dată mic și insignifiant. Îi părea rău că plecase de acasă, locul în care se simțea stăpânul tuturor.

Deja se gândea cum să facă el mâine, fiindcă va trebui să le atragă el oamenilor atenția asupra lui.

Cum să supraviețuiască așa… fără atenția celor din jur? Parcă nici nu-l vedeau.

Cu gândul ăsta în minte, a căutat un loc unde să doarmă peste noapte.

Provocarea

Îl cam speria perspectiva de a dormi sub cerul liber știind câte pericole ar putea să-l pândească.

Cu toate astea, și-a continuat mersul până ce a văzut nu departe de el, un pod.

S-a îndreptat într-acolo și pe măsură ce se apropia i se părea că aude în surdină o muzică.

Când a ajuns aproape de pod a văzut cu surprindere un copil cam de o seamă cu el care stătea într-un cărucior cu rotile ruginit și cânta la o mandolină.

De jur împrejurul lui, alți oameni ascultau cântecul melodios al băiatului, transfigurați fiind de melodia care ieșea de sub degetele lui firave.

Băiatul bogat s-a uitat la chipul lui și i-a văzut fața fericită scăldată în lumina lunii.

Iluminarea

S-a apropiat de el ca să-i observe mai bine hainele.

Se gândea că având vocea asta, băiatul nu putea fi altfel îmbrăcat decât în hainele cele mai scumpe. Poate chiar mai scumpe decât ale sale.

Când a ajuns însă aproape, în loc de haine scumpe a văzut că băiatul purta haine vechi și ponosite.

Arătau atât de rău, că  nici servitorii lui de la grajduri nu le-ar fi purtat.

Mai mult decât atât, când s-a apropiat mai tare, a observat că băiatului ce cânta la mandolină, îi lipsea un picior.

Asta l-a tulburat de-a dreptul pe băiatul cel bogat.

A mai stat o vreme ca să asculte sunetele melodioase ce parcă se așezau în inima sa, unul peste altul, în straturi tot mai diafane.

La un moment dat, fără să știe cum și de ce, lacrimi mari de fericire au început să-i curgă pe obraji.

Atunci a înțeles că fericirea nu stă în haine sau în părerile oamenilor, ci în ceea ce ai în suflet, fiindcă oricât de bogate ți-ar fi hainele, dacă sufletul îți e sărac, degeaba.

Darul

Când s-a terminat melodia, din scaunul cu rotile, băiatul cel sărac s-a uitat spre el.

Văzându-i lacrimile pe obraji, l-a întrebat: ”Vrei să cânți și tu? Apropie-te ca să-ți dau mandolina mea”.

Copleșit de atâta mărinimie, băiatul cel bogat i-a spus:

”Nu vreau mandolina ta fiindcă pot avea o mie, mult mai frumoase și mai prețioase.

Ceea ce vreau de la tine, dacă vrei să fii bun cu mine…este să mă înveți secretul fericirii tale.”

Băiatul cel sărac l-a privind zâmbind și i-a zis simplu: ”Întoarce-te în inima ta și regăsește-ți bucuria de a fi copil. Iar când ai găsit-o, întoarce-te aici ca să ne jucăm împreună.”

Băiatul cel bogat a plecat rușinat că a aflat un răspuns atât de simplu, dar atât de greu.

Pe drumul spre casă și-a dat seama ce anume l-ar face cu adevărat fericit:

”Abia acum-și-a spus el- sunt demn de a cânta și eu la mandolina aceea.”

Așa că dragul meu cititor, Rețeta fericirii tale o găsești în inima ta.

Iar dacă povestea pe care am scris-o acum ți-a plăcut și ție, dă-ți voie și tu să te întorci în inima ta și să-ți regăsești bucuria de a face acele lucruri simple care te fac fericit(ă).

PS1. Lasă-mi un comentariu mai jos dacă ți-ai reamintit ce anume te face fericit.

PS2. Cele mai frumoase povești devin realitate atunci când le împărtășești și prietenilor tăi.