O să mor muncind și nimănui nu-i va păsa!

 

O cunosc pe Ioana de peste 20 ani. Este o femeie minionă, harnică și plină de energie.

O femeie care a renunțat după revoluție la serviciul ”la stat” ca să-și încropească o mică afacere pe care o conduce de acasă.

S-a gândit la vremea aceea că o să fie mai ușor să-și îngrijească copiii lucrând de acasă, decât să alerge disperată la sfârșitul unei ture de 12 ore, ca să nu rămână ei singuri când soțul pleca și el la lucru.

Am revăzut-o săptămâna asta după ce nu ne mai întâlnisem de vreo 6 luni.

 

Era ușor tristă și parcă detașată de lumea asta.

Fusese ziua ei și i-am urat mulți ani fericiți, iar ea mi-a răspuns cu o voce stinsă:

”Ce mulți ani? Că eu abia aștept să plec și să termin cu toate astea.”

Am rămas mută pentru câteva secunde.

Mintea mea a început să gonească după un gând care spunea:

”Stai un pic, ești tânără încă, de ce te grăbești să pleci?”

Și-n în timpul ăsta, mi-am amintit de o întâmplare petrecută acum vreo zece ani.

Eram într-o piață și cumpăram ceva.

Precupeața mi s-a adresat cu ”domnișoară” iar eu i-am replicat zâmbind:

”Care domnișoară, că am băiat mare.” Iar ea mi-a răspuns: ”Ei nu te cred!”

Așa că i-am zis câți ani am eu, iar ea a constatat că e de o vârstă cu mine, așa că i-am urat:

”Mulți înainte!” iar ea mi-a zis:

”De ce? Că eu abia aștept să plec!”

Am rămas interzisă și am întrebat-o de ce vrea să plece iar ea mi-a spus:

Fiindcă am avut o viață atât de grea încât m-am săturat de atâta chin și suferință.”

M-a lăsat fără replică, așa că am bâiguit un: ”Îmi pare rău pentru asta” și am plecat la treaba mea.

Întorcându-mă la Ioana, mi-am amintit că acum câțiva ani, am întrebat-o de ce crede ea că a venit pe lumea asta iar ea mi-a răspuns dintr-o suflare:

Ca să muncesc fără să mă odihnesc.”

Cum așa?- am întrebat-o eu.

”Exact așa- mi-a răspuns ea- eu de când mă știu numai asta fac. Muncesc și mă sacrific pentru alții. O să mor muncind și nimănui nu-i va păsa.”

M-a întristat răspunsul ei.

I-am spus că nu trebuie să se sacrifice pe sine pentru a le fi bine celorlalți fiindcă atunci când ea nu va mai fi, ceilalți se vor descurca și fără ea.

Ea însă, va pleca din viața asta neștiind pentru ce a trăit și de ce a murit fără să fi trăit. ☹

Cred că au trecut vreo zece ani de la discuția noastră.

Zece ani în care ar fi putut trăi altfel.

Zece ani în care ar fi putut să se prețuiască pe ea, să se aleagă pe ea și să se bucure de viața sa.

Dar ce a ales?

Să continue să se sacrifice pentru copii, pentru soț, pentru soacră, pentru noră și pentru atâția alții care depindeau de ea.

În ultimele luni Ioana mea a realizat cât de inutil i-a fost sacrificiul.

A luat pe nepusă masă virusul C-19 și a constatat că timp de 10 zile nimeni nu a venit la ea să o întrebe dacă are nevoie de ceva, dacă mai trăiește sau dacă a murit.

Și a înțeles!

A înțeles câtă viață a irosit pentru alții și cât de puțin și-a oferit ei cu adevărat.

O poveste de viață îți vei spune. Ce mare lucru?

Sunt și alții ca ea.

Așa este. Sunt mulți oameni ca și Ioana mea.

 

Oameni cărora părinții le-au spus:

Noi ne-am sacrificat pentru tine. Acum e rândul tău să te sacrifici pentru copiii tăi.

Oameni cărora părinții le-au spus în copilărie:

Viața e grea. Nu mai visa la cai verzi pe pereți.”

Sau

Viața e o luptă iar banii nu cresc în copaci. Trebuie să muncești din greu ca să-i faci și atunci când îi ai, așa cum vin, așa îi cheltuiești.”

 

Și copiii aceia, deveniți adulți acum, au ascultat de părinții lor. Au înregistrat tot ce li s-a spus și mai apoi, au acționat conform credințelor părinților lor.

S-au sacrificat, deși nu le-a cerut nimeni asta.

Au renunțat să-și cumpere ceva sau să-și facă o bucurie de teama că banii sunt puțini și trebuie să ajungă și pentru ghetuțele copiilor, și pentru bucatele puse pe masă, și pentru câteva cheltuieli ”neprevăzute” (căci nu se știa niciodată când ar putea apărea).

Și în tot timpul ăsta, habar n-au avut că:

Nimic nu are o influență mai puternică asupra unui copil decât viața netrăită a părinților lui”(C.G. Jung)

Așa că au predat mai departe la rândul lor, lecția sacrificiului către copiii lor.

Au predat mai departe propriilor copii convingerile părinților lor despre lume și viață.

Și au mai adăugat și ei câteva, ca să fie pachetul complet.

Au trăit atâta timp pentru alții încât nici n-ar mai ști azi ce să mai facă cu viața lor, dacă ar avea în sfârșit curajul să și-o asume și să decidă să facă ce e mai bine pentru ei, și nu pentru altcineva.

Doar că trăiesc într-o iluzie. În iluzia că, sacrificându-se pe sine, cuiva îi păsa.

Vestea proastă este că nimănui nu-i va păsa.

 

Din ce te sacrifici pe tine punându-i pe ceilalți deasupra ta, din aia ei te vor aprecia, respecta și stima mai puțin.

 

De ce?

Fiindcă dacă ție nu-ți pasă de tine, dacă tu nu dai doi bani pe tine, de ce ar da altcineva?

De aceea spun că sacrificiul de sine este doar o iluzie.

O iluzie din care te trezești doar atunci când epuizezi tot ceea ce ai avut de dat și constați că, nemaiavând nimic de dat, tot ceea ce ai oferit deja nu mai contează fiindcă nimeni nu ți-a cerut să te sacrifici. Tu ai decis să faci asta.

Harville Hendrix spunea:

”Ne naștem dintr-o relație, suntem răniți într-o relație și ne vindecăm printr-o relație.”

Ne vindecăm dacă ne dăm voie- aș completa.

 

Altfel, venim ”pe zero” și plecăm ”tot pe zero” fiindcă n-am învățat nimic, nu ne-am bucurat, nu ne-am iubit, nu ne-am apreciat, nu am considerat că merităm să trăim cu adevărat.

 

Și într-o zi ne întrebăm:

Ce-am făcut cu viața mea?

Când a trecut?- că parcă a fost doar o clipă.

Când am trăit cu adevărat?

Și dacă n-am trăit în viața mea, atunci pe-a cui am trăit-o?

 

Și ce mai faci dacă ai 70 de ani când îți pui întrebările astea?

Mai nimic, nu-i așa?

Dar asta e doar mintea ta care vorbește.

Sufletul tău știe că meriți să trăiești fie și doar o zi în bucurie, fiind bine tu cu tine.

 

Sufletul tău știe că meriți tot ce-i mai bun și că doar de tine depinde să schimbi ceva acum, indiferent câți ani ai avea.

Nu aștepta până în clipa aceea în care n-ai să mai știi dacă mai apuci ziua de mâine. Sau ora care urmează să vină.

 

Imaginează-ți că mâine dimineață ai să vezi pentru prima dată răsăritul din noua ta viață.

În viața asta nouă, ai schimba ceva?

Eu cred că da!

Fiindcă trecutul nu te definește pe tine!

 

Tu nu ești ceea ce ți s-a întâmplat, ci ceea ce alegi să devii!

Și poți alege azi cine vrei să fii de mâine, fiindcă așa se construiește viitorul, din fiecare zi de azi care devine mâine un ieri în care ai făcut ceva ca să ajungi la steaua ta, la visul tău, la țelul tău, la viața aceea pe care (poate) ai visat-o, dar n-ai apucat să ți-o trăiești fiindcă n-ai construit nimic în ea, ci ai pus cărămidă peste cărămidă în viața altcuiva sau a altora.

Cei mai mulți oameni fac în fiecare zi aceleași lucruri, se agață de aceleași idei, gândesc în mod repetat aceleași gânduri și cu toate astea, își doresc ca într-o zi, ceva MIRACULOS să se întâmple (de la sine) și întreaga lor viață să se schimbe complet.

Cu alte cuvinte, amână pentru ”Mâine” o schimbare pe care și-o doresc, neștiind că drumul numit ”Mai târziu” duce spre locul numit ”Niciodată”

Aud deseori:

– Vreau să-mi câștig independența financiară, dar mi-e teamă că n-am să mă descurc dacă plec de la job-ul ăsta (sigur și stabil)

– Vreau să-mi descopăr misiunea, dar mi-e teamă că o să bâjbâi iar fiindcă am tot încercat diverse și nu mi-a plăcut nimic

– Vreau să am o relație, dar mi-e teamă că și de data asta el sau ea va pleca fără să înțeleg de ce s-a întâmplat, așa că nici nu mai încerc.

Degeaba ”VREAU” dacă nu schimb nimic în convingerile care încep după ”DAR”.

Ceva să-ți fie clar:

Nimănui nu-i este garantat nimic!

Repet!

Nimănui nu-i este garantat nimic!

Nici succesul și nici eșecul.

Nici victoria și nici pierderea.

Nici ziua de azi și nici cea de mâine!

Să spui că n-ai curaj să schimbi ceva, dar să-ți dorești să se întâmple un miracol sau o minune care să-ți schimbe viața, e ca și cum mintea ta s-ar duce ”hăis”, iar corpul tău s-ar duce ”cea”.

Crezi că ai ajunge undeva?

Nu. Ai rămâne pe loc. Ai stagna.

Uită-te la viața ta.

 

Câte lucruri noi ai făcut anul acesta?

Scrie pe o foaie.

DA, acum!

Scrie-le!

Câte dintre lucrurile acestea au legătură cu viața pe care ți-o dorești sau la care visezi să se ”întâmple” cândva?

Unul?

Două?

Mai multe?

Mai puține?

Nici unul?

Și atunci?

Până când mai trăiești în viața altcuiva?

Hai să ne gândim puțin la ziua de astăzi.

Te-ai trezit la aceeași oră ca de obicei?

Ai coborât pe aceeași parte a patului?

Ai mers la baie și te-ai spălat pe dinți cu aceeași mână în timp ce te gândeai la toată lista de lucruri pe care trebuie să le faci astăzi?

Ai băut cafeaua sau ceaiul în același loc, în aceeași ceașcă, privind la ”noutățile” de la Fb sau Instagram care nu mai sunt noi de mult?

Ai plecat la job pe același traseu?

Ce ai observat în drumul tău?

Ce era nou, adică diferit de ceea ce ai văzut până ieri?

Gândește-te la un singur lucru frumos, deosebit, special pe care l-ai remarcat azi.

Nici unul?

Cine trăiește atunci în viața ta?

Dacă nu observi lumea în care trăiești, dacă nu aduci lumii ăsteia un strop de culoare, de bine, de uluire sau de mirare, ce vrei să scrie la final pe crucea ta?

Născut(ă) în… și decedata(ă) în…?

Și între timp?

A…. între timp… viață.

Sau viața așa cum a fost ea. A altora. Nu a ta.

Fă acum un exercițiu. Știu că nu e ușor, dar fă-l.

Fă-l pentru tine, nu pentru mine.

Scrie pe foaia aceea pentru ce vrei să-și amintească lumea de tine atunci când vei pleca (când viața asta pe care o știi acum se va fi terminat)?

Lasă gândurile să se aștearnă.

Și acum scrie-i tu lumii ceva care să-i amintească de tine. Și nu te gândi că ești prea mic(ă) ca să-i transmiți lumii ceva.

Imaginează-ți că lumea ta o reprezință toți ai tăi. Predecesorii și urmașii tăi.

Lasă-le moștenire ceva ce tu ai învățat din viața asta pe pământ.

Sau ceva ce ai fi vrut să știi mai demult.

Ajută-i pe ei să le fie mai bine decât ți-a fost ție.

Dă-le un sfat. Imaginează-ți că e ultima oară când mai poți spune ceva cuiva.

Adu chintesența întregii tale vieți în această ultimă propoziție, frază sau scrisoare.

Hai, fă-o!

Scrie acum…

Ai terminat?

Bravo!

Acum ia o foaie curată A4 și scrie-ți ție mesajul acela.

Semnează-te și ascultă-ți de azi înainte propriul sfat.

Ia-ți perla ta de înțelepciune și citește-o bine până ce-ți intră în cap.

Apoi ia-ți o agendă la capul patului și-n fiecare seară scrie în ea:

”Astăzi am trăit în viața… și sper că în fiecare seară de azi înainte vei scrie : MEA!”

Până atunci, dacă ți-ai făcut exercițiile pe care ți le-am propus în acest articol, dă-mi un semn!

Arată-mi că am ajuns la tine și că îți pasă de viața ta.

Și chiar dacă n-ai făcut exercițiile, dar ai simțit că ceva te blochează, dă-mi un semn!

Fiindcă dacă vrei să schimbi ceva, trebuie să faci ceva ce n-ai mai făcut, să gândești ceva ce n-ai mai gândit și să simți ceva ce n-ai mai simțit!

Eu sunt aici, la un click distanță, dornică să aflu că nu te mai temi de tine și că nu mai fugi din viața ta.

S-ar putea să-ți placă mult și povestea asta: https://daniela-floroiu.ro/oul-dumnezeu-eu/

 

Imagine: https://pixabay.com/