Într-o seară, un discipol se apropie de Maestrul său şi-l întrebă:
Cum pot să fiu sigur că ceea ce fac eu în viaţă este pe placul lui Dumnezeu?
Maestrul, surâzând îi spune: Cred că e momentul să-ți povestesc despre Bicicleta lui Dumnezeu.
Într-o noapte, adormind, am visat ceva straniu și neașteptat: se făcea că eram pe o bicicletă cu două locuri, un tandem, şi l-am văzut pe Dumnezeu în spatele meu pedalând.
M-am mirat puțin, dar am continuat să-mi văd de treaba mea și să pedalez.
După un timp, Dumnezeu mi-a sugerat să schimbăm locurile. Am fost de acord, şi din acel moment, viaţa mea s-a schimbat complet.
Pot spune cu mâna pe inimă că nimic nu a mai fost la fel.
Plin de uimire, discipolul a întrebat:
Dar ce s-a întâmplat când ați inversat locurile?
Îndată ce am privit lumea de pe Bicicleta lui Dumnezeu, viața mea n-a mai fost aceeaşi.
Dumnezeu dădea vieţii mele fericire şi emoţii.
Cum așa?- a întrebat discipolul?
Maestrul i-a răspuns:
Când conduceam eu, cunoşteam pe de rost strada, curbele, suişurile, coborâşurile. Era aceeaşi stradă monotonă, era … aceeaşi. Era întotdeauna drumul cel mai scurt între două puncte și ATÂT!
Dar când a început să conducă El… wooow!
El ştia scurtături nemaivăzute, sus între munţi, traversam locuri stâncoase cu viteză maximă, aproape că-mi era teamă să nu cumva să-mi rup gâtul. Și tot ceea ce reuşeam să fac era să mă ţin în şa. ATÂT! Nimic altceva!
Când mă vedea că mă sperii, Dumnezeu îmi zicea: Pedalează! Pedalează!
Și eu pedalam.
Când deveneam prea îngrijorat, îl întrebam:
Doamne, unde mă duci?
Dar El nu-mi răspundea nimic, doar surâdea.
Deodată, nu ştiu cum, am început să mă încred.
Am început să mă încred în El!
Am uitat repede de viaţa mea monotonă şi am intrat în aventură!
De câte ori ziceam: ”Doamne, mi-e teamă!” , El se uita înapoi, îmi lua mâna în mâna Lui şi dintr-o dată, mă linişteam.
M-a dus printre oameni de care aveam nevoie, oameni care m-au acceptat, m-au iubit, m-au vindecat şi care s-au bucurat de mine și împreună cu mine. Ei ne-au dat daruri pentru drum, pentru călătoria noastră.
Dar Dumnezeu mi-a zis:
Împarte darurile primite, sunt bagaje în plus, sunt grele.
Şi le-am împărţit persoanelor cu care ne întâlneam în drum.
Treptat, mi-am dat seama că, atunci când împărţeam eu eram cel ce primeam şi totuşi bicicleta noastră era uşoară.
La început nu m-am încrezut în El, mă gândeam că mă va duce cine ştie unde.
Dar el cunoştea secretele bicicletei, ştia cum să încline bicicleta când venea o curbă, ştia să sară ca să evite locurile stâncoase, zbura ca să evite locurile înfricoşătoare.
Iar eu, am învăţat să tac şi să pedalez chiar și în locurile cele mai ciudate.
Am început să mă bucur de priveliștea care se iveşte la orizont, de vântul care îmi bate în faţă şi de … tovarăşul meu de drum.
Şi când nu mai sunt sigur că pot merge înainte, El îmi surâde şi-mi zice:
Nu te îngrijora! Eu conduc, tu pedalează!
Dacă ți-a plăcut povestea asta pe care am primit-o și eu la rândul meu, s-ar putea să-ți placă și asta: https://daniela-floroiu.ro/oul-dumnezeu-eu/
Nu uita că atunci când dai mai departe și altora, arăți că îți pasă! Distribuie povestea asta. Poți schimba viața cuiva!
Imagine: https://pixabay.com/
